Totul despre preturi si scumpiri

Pe masura ce istoria omenirii a evoluat prin revolutii si inventii,salturile asupra calitatii vietii au fost semnificative.

Revoluția industrială a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XIX-lea mai întâi în Anglia,apoi in Franta si Germania.

Simt nevoia sa incep discutia despre scumpiri cu aceasta perioada,deoarece in urma cresterii preturilor de consum dar si de productie la nivel global,se pun mari semne de intrebare.Cea mai evidenta dilema este legata de faptul ca nu ne putem explica cum de in aproximativ acum 200 de ani,cand totul se produce cu carbuni,cu multi angajati,cu transport greoi pe ape si pe pamant,toate produsele costau cativa silingi,iar acum acelas produs costa de zeci chiar sute de ori mai mult.

Sa luam Cehia,tara vecina si sa o comparam cu Romania pt a deslusi, cat mai pe scurt,adevaratele motive ce duc la scumpiri in tara noastra,Roamania,mai mult decat in multe alte tari din Europa.

Incertitudinea politică a început deja să erodeze încrederea afacerilor și a investitorilor străini, creând o buclă de feedback care ar putea perpetua instabilitatea economică. Reformele structurale întârziate și mesajele politice inconsistente au amplificat aceste preocupări, mărind presiunile de depreciere asupra leului românesc.

Participanții la piață urmăresc îndeaproape dacă autoritățile române pot oferi răspunsuri politice coerente și pot aplica ajustările fiscale necesare fără a declanșa agitații sociale care ar putea destabiliza și mai mult mediul economic.

Contrastul cu Republica Cehă, unde soliditatea instituțională și acțiunea guvernamentală clară au menținut stabilitatea prețurilor, oferă un exemplu despre cum calitatea guvernării se traduce direct în rezultate economice pentru gospodării și afaceri.

IN EVUL MEDIU:

Dacă dintr-un capital total de 600, 300 sînt cheltuiţi pentru instrumente, materii prime etc. şi 300 pentru salarii, pentru a se crea o cerere de 600 de muncitori în loc de 300, trebuie ca întregul capital să fie dublat.

„Salariu” provine din latinescul „salarium“ care însemna, pe vremea romanilor, cota de sare (latină – sal, salis) pe care o primeau soldaţii romani ca plată suplimentară la soldă. Așadar, tradus mot a mot, „salarium” însemna practic „plată în sare”. Pe vremea Imperiului Roman, sarea era o importantă monedă de schimb fiind denumită, în mod îndreptățit, „aur alb”. Aceasta era folosită de către romani, mai ales, la conservarea cărnii.

Industrializarea a luat avânt în secolul XIX. Marile companii – precum cele feroviare, care necesitau un know-how tehnic au început să pună accent pe fidelizarea muncitorilor. Salariul acordat odată pe lună a apărut acum 150 de ani, fiind preferată astăzi de companiile internaţionale. În România, înainte de 1989 plata se făcea odată la 15 zile, o frecvenţă prezentă şi astăzi în unele instituţii.

O treime din venitul clasei mijlocii se ducea pe bere – mai sigura ca apa, vanduta in locuri mai confortabile si mai calduroase decat casele bautorilor.

Intreaga dezvoltare a industriei moderne face ca balanţa să se încline tot mai mult în favoarea capitalistului şi în dauna muncitorului şi că, prin urmare, tendinţa generală a producţiei capitaliste este nu de a ridica nivelul mediu al salariilor, ci de a-l coborî, adică de a reduce în măsură mai mare sau mai mică valoarea muncii pînă la limita ei minimă. 

Leul ca unitate de calcul premergătoare leului adoptat în 1867 ca unitate a
sistemului monetar naţional al României se subîmpărţea în parale, acestea fiind de
asemenea unităţi de calcul şi nu parale turceşti efective emise în monetăria din
Constantinopol. Această subîmpărţire a leului de calcul în 40 parale – tot calcul s-a
www.muzeulbucurestiului.ro / www.cimec.ro
STUDII ŞI ARTICOLE 107
menţinut până la dispariţia definitivă a unităţii monetare respective chiar dacă de-a
lungul timpului echivalenţa leului de calcul în parale turceşti a crescut, ajungând la
paritatea de I la 60 sau 80 parale turceşti efective. Pentru a desemna jumătatea unui leu
de calcul, contemporanii au adoptat sub influenţa limbii surse, termenul „pol” aducă
jumătate. Şi cum jumătatea de leu reprezintă o sumă de 20 parale, cu timpul, termenul
„pol” a ajuns să desemneze o monedă având valoarea nominală de 20 unităţi, în speţă
20 lei, începând din 1870 când a fost emisă prima monedă cu această valoare.

Negustorii, în special băcanii, utilizau munca unor lucrători, în special minori,
care, cu timpul se transformă într-o categorie socială distinctă: funcţionari comerciali.
„Lumea nouă” din 18 noiembrie 1841 publică: „ … Te cuprindă mila când îi vezi muncind
câteodată 14-18 ceasuri pe zi istovindu-şi puterile, muncind în cârciumi, fierării,
băcănii … „. Salariul acestor copii era derizoriu. Abia în al doilea an de serviciu căpătau
I O lei pe lună în condiţiile în care un kg de fasole uscată costa 0,30 lei, iar un kg pâine

• 0,15 lei. Acest salariu echivala cu 30 de pâini (4,5 lei) şi cu 18,3 kg fasole (5,5 lei)
  pe lună, deci, nu-i acoperea decât o hrană foarte sărăcăcioasă neluând în calcul
  îmbrăcămintea, încălţămintea, adăpostul. Utilizarea pe scară largă a copiilor în prăvălie
  era folosită şi pentru acordarea unor lefuri derizorii salariaţilor comerciali maturi. Astfel,
  în Bucureşti, salariaţii comerciali care munciseră câte 8-10 ani în aceeaşi prăvălie nu
  aveau decât între 40-70 lei pe lună, ceea ce, dacă ţinem seama de preţurile următoare
  relevate de „Lumea nouă” la 3 noiembrie 1894: I kg de untură costa 1,20 lei; I kg de
  zahăr – I leu; 1 I de lapte – 0,40 lei. Dacă considerăm o medie de 3 copii la fiecare
  familie se dovedeşte că salariul lor era sub minimul necesar al existenţei.

Anul numarul populatiei in Romania
1866 4 115 818
1876 4 446 165
1886 5 046 363
1896 5 709 959
1905 6 500 000

Boul de plug costa 10 lei; cel ales – 15 lei; vaca de lapte costa 6
lei; calul cârlan de 3 ani – 8 lei; cel de călărie – 20 lei, iar cel boieresc – 40 lei; oaia
cu mielul – 1 leu; capra cu iedul – I zlot; carnea – I para sau 2 – ocaua; găina – 2-
3 parale; vinul 1 O parale vadra; 10 ouă – 2 parale; gâsca – 6-7 parale; curcanul cel mare

• 15 parale; făina de grâu – 1 para/ocaua; peştele era berechet: morunul proaspăt de
  Dunăre – 4 parale/ocaua la târg, 8 parale/ocaua la Scaune; crapul, somnul – 5 parale şi
  4 parale/ocaua; icrele tescuite de morun – 30 parale/ocaua; icrele proaspete – 20 parale/
  ocaua; zahărul – 2 lei/ocaua (cel bun); 2 zloţi zahărul mai prost; cafeaua – 2 zloţi; unt
  de lemn – 20 parale/ocaua; unt de vacă 6 parale/ocaua; „cu puţin îşi tăcea omul şi
  îmbrăcăminte”: postavul de Anglia costa 8 lei cotu, cel mult 10 lei; postavurile franceze
  sunt mai puţine pentru că sunt mai scumpe.
• Diferenţa frapantă între preţuri care se înregistrează în decurs de aproape un secol
• arată tendinţa de creştere a acestora în paralel cu accentuarea dezvoltării capitaliste a
• României. Ca întotdeauna cei care suportă creşterea preţurilor sunt oamenii de rând care
• constituiau majoritatea populaţiei Bucureştiului.
• Rapoarte la preţuri, salariile şi veniturile populaţiei nu au acelaşi ritm de creştere.
• Un grup de funcţii şi profesii retribuite de stat pe termen lung, marchează tendinţele
• generale din economia românească. La începutul secolului al XIX-iea lefurile funcţionarilor
• publici variau între 2.800 lei (de calcul) pentru ministrul de interne, 750 lei leafa logofătului
• de Divan şi 400 lei leafa unui maior în timp ce ajutorul social acordat de „Casa Milelor”
• varia între 15 şi 4 lei pe lună. Pensiile se acordau după 8 ani, slujbaşul având drept la l/
• 3 din leafă; după 24 ani – la leafă întreagă şi erau de 60 de lei pe an/pentru scutelnic. În
• aceeaşi perioadă preţul la grâu oscila între 50 şi 120 lei/kila.
• Faţă de salariile particulare, cele de stat au înregistrat o tendinţă specifică: în a
• doua jumătate a sec. al XIX-iea erau, la funcţionari cu grade similare mult mai mari ca
• în întreprinderile particulare. Sistemul salarizării la stat este mai puţin flexibil, modificările
• salariilor în raport cu costul vieţii venind cu întârziere. Salariul unui inginer la 1875 este
• de 665 lei şi creşte la 750 lei în anul 1900 în timp ce a unui desenator scade de la 223
• lei la 1875 la 200 lei la 1900; unui arhitect îi creşte salariul de la 480 lei la I 875 la 550
• lei la 1900 în timp ce unui şef de gară salariul îi rămâne tot de 250 lei în 1900 ca şi
• în 1875; medicul de circumscripţie are salariul de 100 lei în 1875 şi tot 100 lei la I900
• iar un picher primeşte I 60 lei/lună la 1875 şi tot 160 la 1900. O tendinţă generală a
• salariilor în instituţiile de stat este aceea de apropiere a mărimilor la diferite funcţii sau
• profesii cu calificare medie şi inferioară. Se menţin la nivel ridicat salarizările inginerilor,
• ale tehnicienilor

Comparația făcută de BNR include o paralelă între un kilogram de pâine, un litru de lapte, un ou și un kilogram de unt. Una dintre concluziile la care au ajuns experții este că, în perioada antebelică (înainte de 1914), puteai cumpăra cu doar câțiva cenți sau bani, ceea ce acum poți cumpăra cu cel puțin câțiva lei, euro sau dolari.

În 1900, în Bucureștu putea cumpăra o pâine de un kilogram cu 24 de bani, în timp la Paris aceasta era mai scumpă, 38 de bani. Dacă mai avânasăm puțin, în perioada interbelică, kilogramul nostru de pâine se făcuse 1,05 lei, la Paris ajunsese la 4,71 de lei, iar în orașele americane 13,90 de lei. Traieul s-a schimbat atât de mult încât zece ani mai târziu, o pâine costa la București 7,50 de lei, la Paris, scumpirea nefiind așa de accelerată, dar cu un preț de 14,26 de lei, iar la americani deja era echivalentul a 31,86 de lei. În ianuarie 2018, pâinea noastră cea de toate zilele ajunsese în București 2,78 de lei, în Paris echivalentul a 9,32 de lei, iar în orașele din SUA, undeva la 10,86 de lei.

–