Bărbatul, un refugiat iranian, a trăit în Terminalul Unu al aeroportului francez Charles de Gaulle din august 1988 până în 2006.
Nasseri a fost expulzat din Iran în anii 1970, după care a trăit o perioadă în Belgia. Bărbatul a decis să emigreze în Anglia, via Paris. Întrucât i-a fost furată valiza în care avea actele de identitate, Nasseri a fost trimis din Anglia în Franţa. Aici nu a putut însă intra, pentru că nu avea actele asupra sa. Prin urmare, i s-a cerut să rămână în aeroport până la clarificarea situaţiei.
Nasseri a ales două bănci de pe aeroportul Charles de Gaulle, pe care le-a transformat într-un pat cu cearșaf și perne. De cele mai multe ori, bărbatul stătea și privea trecătorii. Unii i-au dat bani pentru mâncare, cărți și ziare. Povestea lui a fost mediatizată, așa că a primit scrisori de încurajare de la oameni obișnuiți.
Cazul său a fost preluat de avocatul francez Christian Bourget, expert în apărarea drepturilor civile, care a făcut tot posibilul pentru a-i asigura statutul. Unsprezece ani mai târziu, avocații au reușit să-i facă rost de documente de călătorie care să-i permită lui Nasseri să intre în Franța sau să călătorească oriunde. Dar bărbatul a refuzat să semneze pentru că au menționat că are doar cetățenie iraniană, nu si cetățenie britanică, așa cum a susținut el. El a continuat să locuiască în același loc timp de șapte ani și a devenit casa lui. După ce s-a îmbolnăvit în 2006, a fost dus de urgență la spital, după tratament, a fost preluat de Crucea Roșie și trimis la un adăpost, unde a locuit multă vreme.
Cei care s-au împrietenit cu el în aeroport au spus că anii de viață petrecuți în spațiul fără ferestre i-au afectat starea mintală. Un agent din aeroport l-a comparat cu un prizonier incapabil „să trăiască în exterior”.
Povestea bărbatului, care a trăit 18 ani într-un aeroport din Paris, i-a atras atenția regizorului Stephen Spielber cel care a şi transpus-o într-un lungmetraj de succes.intitulat „Terminalul”.
