In timpul crizei din secolul al III-lea,monedele batute de imparati aveau un strat de argint care le transforma in mijloc legal de plata.Cu toate acestea,nu exista o medtoda mai sigura de a verifica cantitatea de argint continuta in moneda decat prin muscarea acesteia,pentru a vedea daca era dublata,deoarece monedele erau adesea fabricate din metale ieftine.
Augustus a batut initial un denar de 3,3 grame cu un continut de argint de 93%.Cu toate acestea,Serverii,pentru a face fata nevoii de lichiditati,au redus cantitatea de argint la 50%.
Imparatii din aceasta perdioada au continuat politica de modificare a legii monedelor,astfel incat,in 268,denarul avea doar 1% argint.Din punct de vedere economic,acest lucru insemna ca erau necesare 50 de monede pentru a completa cantitatea de argint a unui denar din perioada Severilor.Rezultatul asadar nu putea fi altul decat o uriasa inflatie a preturilor.
Deoarece nu se mai putea avea incredere in ce priveste valoarea monedelor,a fost impus un sistem de schimburi in natura,care a fost aplicat si la colectarea impozitelor.Sistemul era convenabil si pentru stat,care economisea astfel la achizitionarea de pe piata a anumitor produse (in special materii prime),care erau esentiale pentru intretinerea curtii si a armatei.
Dar criza monedei de argint,folosita ca baza pentru tranzactiile comerciale,a dus,de asemenea,la prabusirea comertului cu bunuri de lux si a comertului la distanta,ceea ce a facut ca orasele sa tinda spre un comportament autarhic,izolationist.Criza economica i-a afectat cel mai mult pe taranii cu capacitati de productie mici si mijlocii,in timp ce aristrocratii,care aveau o avere investita in mai multe domenii,au putut compensa pierderile dintr-o regiune care era in pace.In plus,intrucat isi transformau surplusul de bogatie in aur,aveau intodeauna rezerve de metal pretios cu care puteau face fata catastrofelor economice care apareau pe una dintre proprietatile lor.
